A căzut cortina peste Mondialele de Esports de la Iași
Campionatul Mondial de Esports, desfășurat la Iași, s-a încheiat în această seară cu festivitatea de premiere, urmată de concertul lui Tujamo, pe scena mare. Țările câștigătoare la cele 7 competiții au defilat pe treptele Palatului Culturii din Iași, festivitatea fiind completată de un super show cu drone, un spectacol de video mapping și proiecții speciale pe Palat. Pe scena din fața Palatului, au mai concertat, înainte de festivitatea de premiere, Spike, The Motans, Delia și Tom Odell.
Aurul la eFootbal a mers către Iran
La eFootball, Esportul cu cel mai mare număr de țări reprezentate la Iași, nu mai puțin de 97, marea finală a fost disputată între Iran și Japonia. Reprezentantul Iranului a preluat imediat frâiele meciului, câștigând primele 2 partide din seria de cel mai bun din 5 cu 2-1 și 1-0. În cea de-a treia partidă, niponul a simțit presiunea scorului și s-a hotărât să joace mai ofensiv, însă mai riscant. Acest fapt l-a costat, deoarece jucătorul din Iran a marcat de două ori și a reușit să țină intact avantajul până la final. 3-0 și medalia de aur merge către Iran, argintul către Japonia, iar bronzul către Mexic care a învins Spania în finala mică.
Tekken-ul, adjudecat de Pakistan
La Tekken 7, în finala mare au ajuns jucătorii din Pakistan și Filipine. La capătul unei performanțe dominante, reprezentantul Pakistanului a obţinut medalia de aur, Filipine a terminat pe poziția secundă, iar podiumul a fost completat de Peru care a câștigat finala mică în dauna Coreei de Sud.
Finală europeană la CS:GO masculin
Tot pe scena principală din zona Palas au putut fi urmărite semifinalele turneului de CS:GO masculin. Chiar dacă ambele meciuri promiteau spectacol și adevărate înfruntări ale stilurilor de joc, partidele s-au terminat în minimum de hărți cu victoria favoriților. Mai întâi, Suedia a câștigat cu lejeritate, 16-10/16-11, împotriva Serbiei, apoi a venit rândul Germaniei să învingă Uzbekistan cu 16-12/16-12. De notat că suedezii și nemții sunt singurele echipe care au învins România la acest Campionat Mondial și au oprit drumul tricolorilor către o medalie, în condiţiile în care cele două selecționate nu au pierdut nicio hartă până în ultimul stagiu. Atât Suedia, cât și Germania, au câștigat grupele din care au făcut parte cu 5 victorii din 5 posibile, iar de sferturi și semifinale au trecut prin victorii cu 2-0 la hărți.
Filipine, laureată la Mobile Legends
La Mobile Legends Bang Bang, în marea finală s-au înfruntat selecționatele din Filipine și Indonezia. Cele două echipe s-au mai întâlnit deja o dată la Campionatul Mondial în faza de playoff, iar victorioși au fost jucătorii din Filipine. Indonezia a mai primit o șansă, deoarece înfrângerea nu a însemnat eliminarea, ci căderea în lower bracket, acolo unde au trebuit să învingă Mongolia, Egipt și Arabia Saudită pentru a câștiga dreptul de a juca din nou împotriva rivalilor din Filipine. Chiar şi aşa, nu a fost loc de surprize, jucătorii din Filipine adjucându-şi medalia de aur, după victoria cu 3-1. Bronzul a fost obținut de Arabia Saudită.
Myanmar, aur la Dota 2
La Dota 2, finala s-a jucat între Myanmar și Mongolia. Selecționata din Myanmar și-a câștigat convingător toate meciurile din playoff, în timp ce mongolezii au avut de trecut prin focurile lower bracketului ca să ajungă în ultimul meci. Finală: Myanmar-Mongolia 1-0. Pe locul 3 au terminat reprezentanții din Kârgâzstan.