Sute de ieşeni au ajuns la Urgențe, de Crăciun!
În acest an, în ajunul Crăciunului și în prima zi a Nașterii Domnului, timp de 24 de ore, 250 de pacienți au fost aduși la spital, din cauza problemelor de sănătate. 10 la sută dintre cazuri au avut la bază afecțiuni generate de excesul de mâncare și alcool. 15% din numărul celor care s-au prezentat în UPU au fost internați în clinicile cu profil gastroenterologie şi ortopedie.
Şi patologia infecţioasă a predominat în aceste două zile, mai ales la vârstnici şi la bolnavii cronici. În plus, 10 ieșeni au ajuns, de Crăciun, la terapie intensivă. „Pacienții se aflau în stare extrem de critică. În Urgenţă au fost ventilaţi, intubaţi, cu necesar de suport cvazo-activ, având infecţie pulmonară, urinară sau cu alte localizări în contextul multiplelor patologii diagnosticate anterior dar probabil neglijate parţial sau complicate ca evoluţie a bolii. Am apelat la sprijinul terapiei intensive nu doar de la Spitalul Sf. Spiridon, ci şi de la Spitalul Parhon, Spitalul Paşcanu, Spitalul de Boli Infecţioase, pentru că aceşti pacienţi sunt extrem de critici şi au nevoie de o terapie specială”, a declarat Diana Cimpoeşu, şefa UPU de la Spitalul „Sf Spiridon”.
Cei mai mulţi pacienţi nu au dorit să se interneze. Ei au cerut să plece acasă după ce starea lor s-a mai ameliorat un pic.
Sabina PANCU