Ieșenii, înarmați până în dinți!
* în acest moment, aproape 2.500 de ieșeni dețin un permis de armă! * 1.665 de arme fac parte din categoria celor letale * din 2018 până la începutul anului în curs, 223 ieșeni au ajuns în fața magistraților, cu dosare penale pentru diverse ilegalități la regimul armelor și munițiilor, iar 75 de arme au fost confiscate doar anul trecut, la Iași
Iașul are 2.476 persoane care dețin legal câte un permis de port-armă, conform datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție al Județului Iași.
În ultimii 5 ani, IPJ a eliberat, în medie, peste 500 de permise pe an, conform statisticilor, cele mai multe în anul 2021 – 558.
Conform IPJ Iași, în anul 2018 au fost eliberate 438 de permise de armă, 465 în anul 2019, 529 în anul 2020, un an mai târziu – 558, iar anul trecut 553 permise.
Din totalul de 2.476 posesori de arme din județ, 1.665 dețin arme letale, iar 811 arme neletale.
Totodată, în ultimii 5 ani, oamenii legi au indisponibilizat în vederea confiscării 484 de arme. În plus, în aceeași perioadă a fost luată măsura anulării dreptului de deținere, port și folosire arme față de 273 de persoane, din varii motive.
Cu privire la numărul de dosare penale întocmite pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, din 2018 până la începutul anului în curs, 223 ieșeni au ajuns în fața magistraților pentru comiterea acestei infracțiuni.
Poliția ieșeană spune că nu are date statistice privind domeniul de activitate în care își desfășoară activitatea persoanele care sunt autorizate pentru deținere, port și folosire de arme, nici referitoare la vârsta celor care au obținut permis de port armă.
La nivel național, conform datelor Inspectoratului General al Poliției Române, în anul 2013 au fost eliberate 8.629 de permise de armă, 7.660 în anul 2014, 5.540 în anul 2015, 4.124 în anul 2016, 4.645 în anul 2017, 4.749 în anul 2018, 5.735 în anul 2019, 5.016 în anul 2020, 5.734 în anul 2021 și 5.833 în anul 2022.
Condiții pentru eliberarea unui permis de port armă
Permisul de port armă conferă posesorului dreptul de a deține și, după caz, de a purta și folosi armă letală sau neletală supusă autorizării (tipul, marca, seria și calibrul sunt înscrise în permis, inclusiv muniția aferentă). Este de precizat faptul că permisul nu îți oferă posibilitatea să-ți procuri o armă letală. Pentru aceasta ai nevoie de o autorizatie de procurare, valabilă doar pentru perioada în care îți achiziționezi arma respectivă.
Conform prevederilor art. 14, alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor, republicată, condiții de acordare a autorizației de procurare a armelor letale sunt următoarele:
solicitantul a împlinit vârsta de 18 ani, deține calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea documentelor stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcție de destinația armelor; nu a fost condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracțiuni comise cu intenție; nu este inculpat în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție;
este apt din punct de vedere psihologic și medical pentru a deține și folosi arme, componente esențiale și muniții; nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor; a absolvit un curs de instruire teoretică și practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi; nu i-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deținere sau, după caz, port și folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării; nu a pierdut sau nu i-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile, procurate în condițiile prezentei legi.
După procurarea armei, în baza autorizației de cumpărare, solicitantul are la dispoziție maxim 3 zile lucrătoare, pentru a înscrie arma și a i se elibera permisul de port armă.