Bani pentru încălzirea locuinței. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ieșenii

Pentru acordarea ajutoarelor de încălzirea locuinței cu agent termic în sistem centralizat, solicitanţii trebuie să aibă un venit de cel mult 1.386 lei per membru de familie sau 2.053 lei în cazul unei persoana singure. Compensația se acordă prin acoperirea unui procent din consumul real de agent termic, nu mai mult de consumul lunar efectiv, în funcție de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură.

De exemplu, pentru o familie unde venitul pe membru de familie este cuprins între 1.040 şi 1.160 lei, compensaţia va fi de 30% din valoarea facturii la căldură. În cazul unei persoanei singure care câştigă lunar între 1386,1 şi 2.053 se va compensa 10% din valoarea facturii. Aceleaşi reguli sunt valabile în cazul familiilor la care folosesc pentru încălzirea locuinţelor gaz metan, energie electrică, lemne sau combustibili solizi.

Din prima zi a lunii octombrie, Primăria Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a primit peste 2.500 de cereri pentru acordarea ajutorului privind încălzirea locuinței cu energie termică, cu gaz metan lemne sau combustibili solizi.

Ajutoarele pentru încălzire nu se acordă retroactiv, iar pentru a putea încasa ajutorul aferent lunii în curs, cererile se depun până pe data de 20 ale lunii.

De menționat faptul că nu sunt în calcul la stabilirea venitului total al familiei sumele provenite din acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei, sumele provenite din acordarea alocaţiei de stat pentru copii, bugetul personal complementar și prestațiile sociale prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

De asemenea, nu sunt acceptate bursele şcolare, drepturile acordate pentru copii și tinerii cu cerințe educaționale speciale, costurile aferente frecventării cursurilor școlare de către elevii din grupuri socio-economice dezavantajate ori din învățământul profesional, stimulentele educaţionale, sprijinul financiar acordat elevilor beneficiari ai programului „Bani de liceu”, veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situații excepționale sau sumele primite de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională.

În cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate, închiriere, comodat ori altă formă de deținere a unor bunuri care duc la excluderea acordării ajutorului social, ajutorul pentru încălzirea locuinței nu se acordă.

Dacă însă bunul existent este dat în folosință unei alte persoane, în cerere se vor trece veniturile obținute ca urmare a valorificării acestor bunuri. Pentru persoanele care nu au venituri este necesară o adeverință de venituri eliberată de către Administrația Finanțelor Publice Locale.

Sabina PANCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *