Circulaţia tramvaielor în Dancu se va relua în noiembrie

* Odată încheiate lucrările, pe traseul de tramvai 3 vor circula tramvaie de tip Bozankaya

Dacă oficialii Companiei de Transport Public Iaşi susţineau că până la începerea noului an şcolar tramvaiele vor reveni pe traseul Doi Băieţi – Dancu, firma care execută lucrările spune că acest lucru se va petrece în noiembrie şi că, de altfel, acesta este termenul limită  al lucrărilor. „Vă anunțăm pe această cale faptul că termenul de finalizare este începutul lunii noiembrie. Comuna Holboca se va bucura, după 30 de ani, de o conexiune modernă cu orașul Iași. Lucrările de reabilitare a liniilor de tramvai din Dancu se apropie de final și ne bucurăm să redăm funcționalitatea circuitului rutier și sistemului de transport public în comun”, spun cei de la Conest.

Contractul de lucrări de construire aferent proiectului  „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu” a fost semnat de primarul Mihai Chirica pe 9 iulie 2020.

Proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu” face parte din lista proiectelor municipalității finanțate prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”. Valoarea totală a acestuia este de 104.022.631,88 lei, inclusiv TVA (aproximativ 21,66 milioane de euro), iar durata de implementare de 36 de luni (din care 28 de luni este durata maximă de execuție a lucrărilor).

Odată încheiate lucrările, pe traseul de tramvai 3 vor circula tramvaie de tip Bozankaya.

Sabina PANCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *