Banii pentru Autostrada Bacău – Pașcani sunt în cont!

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA și Ministerul Transporturilor au semnat contractul de finanțare pentru proiectul Autostrada A7 Moldova, sectorul Bacău – Pașcani. Din valoarea totală a proiectului, de peste 7,32 miliarde de lei, mai puțin de 30% provin din fonduri europene. Astfel, valoarea fondurilor europene aferente PNRR este de circa 2,04 miliarde lei.

Cofinanțarea națională reprezintă 4,12 miliarde lei, iar TVA aferent este de 1,16 miliarde lei.

Cele trei tronsoane de la Bacău la Pașcani, circa 77 de km parte a autostrăzii „Moldova” A7 au fost scoase la licitația de execuție în luna iulie a acestui an. Prețul estimat pentru cele trei tronsoane este de aproape 5,86 miliarde de lei fără TVA.

Perioada de implementare a proiectului este de 52 luni, respectiv din septembrie 2022 până la 31 decembrie 2026.

Obiectivul general al proiectului reprezintă creștere a mobilității pe rețeaua de infrastructură rutieră TEN-T Core, prin reducerea timpului de călătorie, îmbunătățirea condițiilor de călătorie și siguranța traficului, precum și dezvoltarea zonelor pe care autostrada le va servi, precum si economia de combustibil.

Licitația pentru execuția sectorului Bacău-Pașcani, din Autostrada A7 Moldova este în faza de evaluare a ofertelor. Printre firmele care au depus oferte se află și companiile băcăuanului Dorinel Umbrărescu. Acestea au realizat deja primii 16 kilometri din A7, reprezentați de una dintre bretelele variantei ocolitoare  a municipiului Bacău.

Cele trei tronsoane de la Bacău la Pașcani, circa 77 de km parte a autostrăzii „Moldova” A7 au fost scoase la licitația de execuție în luna iulie a acestui an. Prețul estimat pentru cele trei tronsoane este de aproape 5,86 miliarde de lei fără TVA.

Autostrada A7 Bacău – Pașcani are trei loturi: Lot 1 – km 0+000 – km 30+300, Bacău (Săucești) – Trifești, lungime 30,30 km, valoare estimată 2.041.734.724,28 lei fără TVA; Lot 2 – km 30+300 – km 49+299, Trifești – Gherăești, lungime 18,99 km, valoare estimată 1.601.939.811,98 lei fără TVA; Lot 3 – km 49+299 – km 77+393,70, Mircești – Pașcani, lungime 23,09 km, valoare estimată 2.215.309.859,99 lei lei fără TVA.

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina. De la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.

Sabina PANCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *