Apartamentele vechi, mai scumpe decât cele noi, la Iași!

Ultima analiză a pieței imobiliare ieșene, realizată de una dintre cele mai mari platforme imobiliare ale țării, relevă faptul că apartamentele vechi au revenit în preferințele cumpărătorilor, după o lungă perioadă. Conform datelor, apartamentele vechi au avut, în decembrie 2023, un preț de vânzare de 1.501 euro/metru pătrat, în timp ce apartamentele noi se vindeau cu 1.498  de euro/mp!

Prețul mediu de vânzare solicitat pe metru pătrat, în Iași, în perioada ianuarie – decembrie 2023, a fost de 1.420 euro, iar cele mai căutate tipuri de apartamente au rămas cele cu două camere, atât pe segmentul vânzărilor, cât și pe cel al închirierilor.

Apartamentele cu două camere, cele mai căutate

În Iași, cele mai căutate apartamente pentru închiriere și vânzare, în perioada ianuarie-decembrie 2023, au fost apartamentele cu două camere.

Pe segmentul vânzărilor, pe primul loc în topul căutărilor se află apartamentele cu două camere (47%), urmate de garsoniere (28%) și abia apoi de apartamentele cu trei camere (25%). Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior (ianuarie-decembrie 2022), a crescut interesul față de garsoniere (+4%), dar și față de apartamentele cu două camere (+2%). În schimb, s-au înregistrat scăderi în ceea ce privește interesul pentru apartamentele cu trei camere (-6%).

Cu privire la segmentul închirierilor, apartamentele cu două camere (48%) s-au aflat în topul căutărilor și au fost urmate de garsoniere (39%) și de apartamentele cu trei camere (13%).

Cât costă cumpărarea sau închirierea unei proprietăți în Iași?

În perioada ianuarie-decembrie 2023, prețul mediu de vânzare solicitat pe metru pătrat a ajuns la 1.420 euro în Iași.

În luna decembrie 2023, apartamentele noi de vânzare au avut un preț mediu pe metru pătrat de 1.498  de euro, cu 9% mare față de cel din decembrie 2022.

În schimb, apartamentele vechi au avut, în decembrie 2023, un preț de vânzare de 1.501 euro/metru pătrat, cu 12% mai mare față de cel din decembrie 2022.

În ceea ce privește prețurile apartamentelor de închiriat, acestea au crescut în luna decembrie 2023 la categoria garsonierelor și apartamentelor cu două camere, în timp ce prețul de închiriere pentru apartamentele cu trei camere a stagnat. Așadar, în decembrie 2023, românii au putut închiria o garsonieră în Iași cu un preț mediu de 320 euro, în creștere cu 14% față de anul 2022. Apartamentele cu două camere au avut un preț mediu de 425 de euro în decembrie 2023, în creștere cu 6% față de luna decembrie 2022.

De asemenea, apartamentele cu trei camere s-au închiriat în luna decembrie 2023 cu un preț mediu de 500 de euro, similar cu cel din decembrie 2022.

Specialiștii susțin că, anul trecut, s-a remarcat o creștere semnificativă a cererii pentru închirieri, reflectând o accentuare a interesului clienților pentru soluții flexibile. „În ciuda acestui trend, vânzările au păstrat o poziție dominantă, iar proprietățile mai mici au câștigat popularitate în detrimentul celor mai mari din segmentul de vânzări. Am încheiat anul 2023 într-o notă optimistă, cu un trimestru final caracterizat de o creștere spectaculoasă în volumul tranzacțiilor comparativ cu anul precedent”, spun specialiștii în imobiliare, din Iași.

Creștere nesperată a vânzărilor în ultimul trimestru din 2023

Tranzacțiile de unități individuale efectuate în Iași de la începutul anului 2023 au fost în scădere în primele trei trimestre ale anului 2023, iar în trimestrul patru s-a înregistrat o creștere majoră comparativ cu perioada similară a anului 2022.

Așadar, comparativ cu anul 2022, în trimestrul unu (ianuarie-martie) și doi (aprilie-iunie) din 2023 s-au înregistrat scăderi de 26%, în trimestrul trei (iulie-septembrie) scăderea a fost de doar 2%, iar în trimestrul patru (octombrie-decembrie) s-a evidențiat o creștere majoră (+49%), datorată în mare parte schimbărilor legislative intrate în vigoare începând din ianuarie 2024.

De asemenea, și în cazul ipotecilor active se observă o creștere semnificativă (+46.50%) în cel de-al patrulea trimestru (octombrie-decembrie 2023 vs. 2022). În cel de-al treilea trimestru scăderea înregistrată a fost mai temperată față de prima jumătate a anului, respectiv de -6.92% în perioada iulie-septembrie 2023 vs. 2022. În al doilea trimestru din 2023 (aprilie-iunie) scăderea ipotecilor active a fost de -37.70% vs. 2022, în timp ce în primul trimestru (ianuarie-martie) scăderea a fost semnificativă, de -44.29% în 2023 vs. 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *