Unui deținut ieșean, încarcerat la sfârșitul secolului trecut, i se refuză libertatea

* acesta stă după gratii din anul 1997, condamnat pentru o serie de tâlhării și crime care au îngrozit România * luna aceasta, magistrații i-au respins cererea de revizuire a pedepsei dictate în urmă cu mai bine de un sfert de secol

Ionel Zamfirache este singurul deținut încarcerat la sfârșitul secolului trecut și care se află încă în viață.

Acesta a ajuns în Penitenciarul de maximă siguranță din Iași în anul 1997, după o serie de infracțiuni care au îngrozit întreaga țară.

Întreaga poveste a pornit în ianuarie 1997, când Ionel, alături de fratele său Dumitru şi concubinele acestora au format una dintre cele mai violente echipe infracționale din țară.

Elena Şcheianu, iubita lui Ionel Zamfirache, care lucra la barul din satul Boroseşti, comuna Scânteia, afla, din poveștile clienților, o mulțime de informații tocmai bune de exploatat, iar aceste ponturi ajungeau la concubinul ei și la fratele acestuia.

Când primeau de veste că cineva din sat are bani ori obiecte de valoare, frații Zamfirache intrau noaptea în casele acestora şi le goleau de bunuri.

Au început cu 16 icoane şi un costum de haine, apoi, în scurt timp, au urmat încă două tâlhării. Doar că, de la tâlhărie la crimă n-a mai fost decât un mic pas. Unul pe care frații Zamfirache din Borosești l-au făcut fără urmă de regret.

La începutul lunii februarie a acelui an, Elena Şcheianu i-a înştiinţat pe fraţii Zamfirache că doi bătrâni din sat au încasat o mare sumă de bani, în urma vânzării unei perechi de boi. În plus, pensionarii au scos din bancă toate economiile lor de o viață – 30 de milioane de lei vechi – și le-au depozitat… sub saltea.

Iniţial, Ionel şi Dumitru n-au fost de acord cu lovitura. Bătrânii aveau gratii solide la geamuri, motiv pentru care le era imposibil de pătruns prin efracţie. Elena dorea cu tot dinadinsul să-şi deschidă propria tonetă, aşa că i-a tot bătut la cap pe cei doi fraţi, vreme de două săptămâni, iar aceștia, sătui de reproșuri, au acceptat.

Dumitru era om cuminte şi liniştit de felul lui, dar, la băutură, „nu-ţi mai trebuia buldozer”, după cum avea să mărturisească Ionel în faţa anchetatorilor.

Planul jafului a cuprins, din prima clipă, dubul asasinat. Au scos ochii victimelor…

Paraschiva Cimpoi, prietena lui Dumitru, se ştia cu familia de pensionari, așa că a mers la ușa lor, a strigat-o pe nume pe bătrână, iar când aceasta a deschis, Dumitru a dat cu toporul, iar Ionel cu bărdiţa. Bătrânul dormea adânc, nu auzise nimic şi a fost ucis în somn de către cei doi.

Cum criminalii auziseră ei că ultima imagine a vieții se întipărește pe retină, au scos ochii victimelor și s-au pus imediat pe căutat tezaurul.

N-au găsit decât 700.000 lei. Au luat cu ei un televizor alb-negru, câteva valuri de stofă şi ceva lenjerie și au dispărut în noapte, ascunzând bunurile într-o groapă făcută sub un pat din casa familiei Zamfirache.

Faptul că au decis să părăsească satul imediat după această grozăvie şi să aştepte liniştirea apelor a avut efect invers. Le-a dat poliţiştilor prilej de a intra la bănuială.

Oamenii legii au adus la fața locului un câine polițist, iar acesta i-a condus direct la groapa unde infractorii ascunseseră bunurile furate.

Dumitru a fost prins primul, Ionel şi Paraschiva s-au predat în martie 1997, iar Elena a fost arestată în aprilie, același an.

Dup un proces-fulger, condamnările au satisfăcut opinia publică: Dumitru – închisoare pe viaţă, Ionel – 28 de ani, Elena – 25 de ani, Paraschiva – 22 de ani.

Fraţii Zamfirache au ajuns în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, fiind cazaţi în zona deţinuţilor periculoşi, însă în celule separate, la distanţă apreciabilă una de cealaltă.

Amândoi s-au impus rapid în rândul celorlalţi puşcăriaşi, au ajuns şefi de cameră, dar s-au găsit şi contestatori ai autorităţii lor. Aceştia au primit ce li s-a cuvenit, după cum se spune în argou.

Primul care a făcut cunoştinţă cu duritatea fraţilor a fost ucigaşul Petru Cozma, individ care mai avea în cazier şi violarea a trei bătrâne. Nou plasat în cameră, Cozma a revendicat lideratul, lucru ce l-a orbit de furie  pe Ionel. Acesta a aşteptat ca rivalul său să adoarmă, apoi l-a lovit cu bocancul în tâmplă până ce Cozma şi-a pierdut cunoştinţa. Imediat, l-a legat cu cearşafurile de mâini şi de picioare, de fiecare colţ al patului.

Distracţia l-a costat pe Ionel un supliment de opt ani de închisoare. Pentru lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal, fapte săvârşite în timpul executării pedepsei.

Dumitru a procedat într-un mod asemănător, atunci când i-a fost contestată autoritatea. Noul venit în celulă a simţit pe propria piele de ce era în stare un „buldozer” ca Dumitru. Acesta din urmă a primit încă o condamnare. Nouă ani pentru tentativă de omor deosebit de grav.

O rază de speranță, după primele două eșecuri

Dumitru a murit în Penitenciarul Iași în anul 2011, după 14 ani de detenție, din cauza unui infarct.

Cozma, cel măcelărit de Ionel, şase ani mai târziu, ucis de un alt deținut, în lupta pentru supremație. Silviu Vasile Cristofan tocmai fusese trasferat de la Botoşani, avea de executat o pedeapsă de 23 de ani, în urma unei crime comise la Bacău. Deşi nou venit, şi-a arogat statutul de lider, conduită care l-a înfuriat tare pe Cozma. Acesta a lovit primul, cu pumnul, însă Cristofan l-a răpus într-o fracțiune de secundă, zdrobindu-i capul cu un scaun metalic.

Deşi n-a avut de suferit în urma altercaţiei din 2017, Cristofan a ajuns şi el pe lumea cealaltă, doi ani mai târziu, din pricina unui AVC.

Ionel a rămas singurul supravieţuitor dintre vieţaşii violenți din Penitenciarul Iaşi. Ba chiar, la un moment dat, se resemnase cu gândul că sfârșitul vieții îl va prinde tot aici, ca pe fratele său și ceilalți „amici” de detenție. Spunea că nu are unde să se ducă, în caz că va fi liberat. „Eu şi-aşa sunt bolnav cu inima şi cu plămânii, cine ştie dacă mai apuc anul 2025, fratele a murit, mama la fel, de fosta iubită nu mai ştiu nimic, rămân aici”.

Însă, Decizia 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale, referitoare la prescripţia faptelor, l-a făcut să spere la libertate.

A depus două cereri de rezivuire şi una de liberare condiţionată, în baza Deciziei 358. N-a avut, însă, sorți de izbândă…

Un prim eşec, luni, 3 aprilie 2023: „…instanţa subliniază că este inadmisibil ca pe calea revizuirii să fie efectuată o rejudecare a cauzei pe un alt temei decât cele expres prevăzute de lege, iar cazul invocat de revizuient, respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale nu se regăseşte printre cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege”.

Un al doilea eșec, la Judecătoria Iași, pe 11 mai 2023: „Respinge, ca nefondată, cererea privind liberarea condiţionată a condamnatului Zamfirache Ionel”.

Totuși, instanța a stabilit că „propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită în termen de 10 (zece) luni de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe”.

O nouă rază de speranță pentru Ionel, care așteaptă ziua eliberării după mai bine de un sfert de secol de pușcărie.