Un pășcănean și-a primit moștenirea… de la Biblioteca orașului!
Un bărbat din Paşcani a donat recent Bibliotecii oraşului cărţile din biblioteca părinţilor săi decedaţi. După câteva zile a fost sunat de poliţişti şi chemat la sediul unității…
Atunci când a predat cărțile, bărbatul nu ştia că în una dintre acestea se află și bani. Părinţii săi strânseseră bani pentru zile negre, numai că nu au mai apucat să îi folosească. „În urmă cu două zile, polițiștii pășcăneni au fost informați de către reprezentanții Bibliotecii Municipale Pașcani despre faptul că un bărbat a donat un lot de cărți, iar într-una dintre acestea a fost găsită o sumă bani. Din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul a donat cărțile care au aparținut părinților săi, după decesul acestora, neștiind că într-una dintre acestea se află cei 3.900 lei”, a spus Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Iaşi.
Bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Pașcani, ieri, fiindu-i predați banii.
Sabina PANCU