Un nou început pentru handbalul feminin ieşean
Miercuri, 7 septembrie 2022, la ora 14.00, în Sala Mare a Primăriei Iași, Clubul Sportiv Municipal 2020 îi invită pe suporterii ieşeni la prezentarea echipei de handbal feminin. Aceasta va evolua, începând cu data de 10 septembrie a.c., în seria B a Diviziei A. Formaţia C.S.M. Iaşi 2020 va evolua în Seria B, alături de C.S. Handbal Club Harghita, C.S.M. Bacău, C.S. Ştiinţa Bacău, C.S.M. Roman, H.C.F. Piatra Neamţ, Centrul Naţional de Excelenţă Sf. Gheorghe, C.S.M. Corona Brașov, C.S.M. Făgăraş, C.S.M. Galaţi DivA. În primele două etape, care vor avea loc la 10 septembrie şi 17 septembrie, handbalistele pregătite de Daniel Bura, Macrina Tomuleac şi Florin Trofin vor evolua în deplasare, la Piatra Neamţ, respectiv Galaţi. Primul joc pe teren propriu al jucătoarelor ieşene va avea loc la 24 septembrie în compania Centrul Naţional de Excelenţă Sf. Gheorghe. În fiecare serie se joacă tur-retur, după care primele două clasate din fiecare serie şi cele mai bune două locuri 3 din A, B şi C vor disputa un turneu final de opt echipe. Primele două formaţii din această fază vor promova direct în Liga Florilor, iar următoarele două clasate vor disputa un baraj cu locurile 11 şi 12 din primul eşalon.