Un avocat ieșean solicită arestarea medicului Mariana Pitrop, de la Maternitatea Botoșani

* „Vom cere arestarea preventivă a suspectei şi anularea contractului de partaj efectuat după comiterea faptei şi în curs de cercetare penală… Încheind acest act de partaj, dr. Mariana Pitrop își recunoaște indirect culpa. Este, totodată, dovada atitudinii cinice și disprețuitoare față de eforturile organelor în drept de a soluționa cauza în mod just și echitabil”, a transmis avocatul familiei Alexandrei Ivanov, tînăra mamă care a murit în Maternitatea Botoşani din cauza neglijenţei cadrelor medicale

În calitate de reprezentant legal al membrilor familiei Alexandrei Ivanov, avocata ieșeană Vera Geanina Poroșnicu a anunțat că va depune, luni dimineață, o cerere către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin care va solicita punerea în mișcare a acțiunii penale față de dr. Mariana Pitrop, de la Maternitatea din Botoșani. Medicul în cauză are doar calitatea de suspect în dosar, iar prin punerea în mișcare a acțiunii penale ar deveni inculpat, infracțiunea reținută fiind aceea de ucidere din culpă în cazul Alexandrei Ivanov, tânăra mamă care a murit în Maternitatea Botoşani din cauza neglijenţei cadrelor medicale.

Al doilea punct al cererii avocatei famuiliei Ivanov vizează ca, imediat după ce dr. Mariana Pitrop va fi inculpată, procurorul de caz să înainteze către judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava propunerea de arestare preventivă a acesteia. „Considerăm că, aflată în libertate, dr. Mariana Pitrop a întreprins acțiuni ce pot fi calificate ca fiind pregătiri în vederea sustragerii de la urmărirea penală. Avem în vedere, în primul rând, actul de partaj între suspectă și soțul dânsei, prin care acesta din urmă devine proprietar asupra celei mai mari părți a bunurilor comune. Prin acest act, suspecta încearcă să zădărnicească procedura sechestrului asigurător asupra bunurilor sale, declanșată, pe bună dreptate, de Parchet. În consecință, pe lângă inculparea și, ulterior, arestarea preventivă a dr. Mariana Pitrop, noi vom solicita și anularea acestui act de partaj, din două motive. În primul rând, el îi permite acesteia să-și mențină accesul la suficiente fonduri și resurse pentru a se sustrage de la urmărirea penală, inclusiv prin părăsirea țării. În al doilea rând, acest gest reprezintă o evidentă încercare de fraudare a părților civile constituite în dosar, care s-ar putea vedea în imposibilitatea de a primi din partea dr. Mariana Pitrop justa despăgubire pe care o va stabili instanța, pe latura civilă a cauzei. Încheind acest act de partaj, dr. Mariana Pitrop își recunoaște indirect culpa. Este, totodată, dovada atitudinii cinice și disprețuitoare față de eforturile organelor în drept de a soluționa cauza în mod just și echitabil – un motiv în plus pentru ca dr. Mariana Pitrop să fie inculpată și, imediat după aceea, arestată preventiv”, a precizat avocatul familiei Ivanov, Gianina Vera Poroșnicu.
Alexandra Ivanov, o tânără de 25 de ani, a murit pe 18 august, la aproape nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital pe 17 august, în jurul orei 23,30, după ce a acuzat dureri şi hemoragie.

După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea. A doua zi dimineaţă, starea ei de sănătate s-a înrăutăţit considerabil, decedând în Secţia de anestezie – terapie intensivă.

Tânăra nu a beneficiat timp de aproape şapte ore de îngrijiri medicale, se arată într-un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani.

Potrivit sursei citate, pacienta Alexandra Ivanov a fost internată la ora 23,30 cu „sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare”. Diagnosticul stabilit la internare a fost de „sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară”.

Inspectorii sanitari au stabilit că „de la ora 00,45, când i s-au administrat ser fiziologic şi un medicament, până la 07,35 nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire” pentru tânăra respectivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *