UAIC a redat Iașului o nouă clădire simbol – Observatorul Astronomic!

* în clădire vor fi instalate echipamente laser și de cercetare astronomică dintre cele mai avansate pe plan mondial * prin intermediul proiectului RECENT-AIR, care îşi propune să aducă contribuţii semnificative la creşterea capacităţii de cercetare, dezvoltare, inovare a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, va fi creat, la Observatorul Astronomic, un laborator de astronomie şi astrofizică, fiind alocate fonduri în valoare de aproximativ 15,8 milioane lei!

La exact 110 ani de când în Copou se punea prima piatră la temelia Observatorului Astronomic – considerat, multă vreme, drept cel mai modern din Europa – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a reușit ceea ce părea imposibil – readucerea la viață a ă la viață a Observatorului Astronomic – considerat, multă vreme, drept cel mai modern din Europa – și a făcut-o cu intenția declarată de a revitaliza activitatea de observări ştiinţifice competitive!

Înscris în lista monumentelor istorice de valoare ale Iașului, Observatorul Astronomic Iași a ajuns, din păcate, în deceniul trecut, în situația abandonului.

Închis definitiv în anul 2013, din cauza degradării fizice și a lipsei unui sistem de încălzire eficient, Observatorul este pe cale să-și recapete renumele dobândit vreme de mai bine de un secol de la inaugurarea sa.

Eforturile conducerii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au făcut ca imobilul să redevină funcțional, fiind eliminată și amenințarea de risc seismic care a planat asupra sa în ultimele decenii.

Deși demersurile de reabilitare nu au lipsit în ultimele decenii, momentul 2016 trebuie salvat în memoria colectivă. Acesta reprezintă anul achiziționării serviciilor de concepție tehnică necesare executării lucrărilor de consolidare și refuncționalizare a clădirii Observatorului din dealul Copoului și a depunerii întregii documentații la Compania Națională de Investiții, unde, un an mai târziu, a și fost aprobată.

Deși prima procedură de achiziție a lucrărilor, inițiată în anul 2018, n-a fost cu noroc, contractul vizând „Reabilitarea, consolidarea şi refuncționalizarea Observatorului Astronomic din Iaşi, aflat în proprietatea Universităţii Alexandru Ioan Cuza Iaşi, situat pe Aleea Sadoveanu nr. 5-7, municipiul Iaşi”, a fost semnat pe 3 decembrie 2020, ordinul de începere a lucrărilor fiind dat la 23 februarie 2021.

Lucrările, în valoare de peste 5 milioane de lei, au fost realizate de o firmă ieșeană, în conformitate cu planurile UAIC, care a dorit restaurarea imobilului de patrimoniu și aducerea sa la o imagine anterioară cunoscută, considerată de valoare, adaptarea imobilului la cerințele utilizării de către persoanele cu dizabilități, la cerințele de securitate la incendiu specifice, conform normelor în vigoare.

A fost amenajată, prin integrarea în funcționalul instituției de cercetare, fosta locuință, dar s-a avut în vedere și realizarea de spații noi de laboratoare, care vor găzdui echipamente laser și de cercetare astronomică dintre cele mai avansate pe plan mondial.

„Publicul va avea acces la Observator cu prilejul evenimentelor atmosferice importante”

Dorința conducerii Universității este aceea ca, după redeschiderea Observatorului, publicul interesat să aibă acces la terasa de vizitare a cerului şi la sala lunetei, cu prilejul evenimentelor astronomice importante.

„Observatorul Astronomic va avea un rol fundamental în ceea ce privește cercetarea științifică în domeniul astronomic și spațial. Obiectivul va fi redat cercetării științifice în domeniul astronomic și spațial. Acolo vor fi dezvoltate două entităţi CDI, pentru cercetarea dinamicii corpurilor infinitezimale şi pentru cercetarea atmosferei şi securitatea mediului, cu specială referire la dinamica stratului de ozon și calitatea radiațiilor. Cu toate acestea, publicul va avea acces cu ocazia evenimentelor atmosferice importante”, a subliniat rectorul UAIC, prof. univ. dr. Tudorel Toader.

Urmează ca în perioada imediat următoare să fie achiziționate și instrumentele necesare efectuării de observări ştiinţifice competitive, care nu s-au mai realizat la Iași de peste trei decenii.

Totodată, prin intermediul proiectului RECENT-AIR, care îşi propune să aducă contribuţii semnificative la creşterea capacităţii de cercetare, dezvoltare, inovare a Universității, vor fi create, în spaţii aflate în proprietatea UAIC din regiunile Nord-Est şi Sud-Est, 10 laboratoare distincte. Printre acestea se află și un Laborator de astronomie şi astrofizică, la Observatorul Astronomic, fiind alocate fonduri în valoare de aproximativ 15,8 milioane lei.

Primul observator astronomic din România, la Iași

Iașul rămâne în istorie ca oraș-etalon al astronomiei moderne românești. Aici a fost înființat, în anul 1875, primul observator astronomic din România, prin eforturile militarului Constantin Căpităneanu, care a studiat, la Paris, cu renumitul astronom Le Verrier, cel care a descoperit planeta Neptun.

Deși era doar o construcție provizorie, din lemn, aceasta a adăpostit instrumentele de studiu astronomic achiziționate, în anul 1864, prin stăruința profesorului Nicolae Culianu, primul titular al Catedrei de astronomie și geodezie din cadrul Universității Iași.

Așadar, Constantin Căpităneanu a amenajat la Iași prima sală din România pentru instalarea unei lunete meridiane, instrument cu ajutorul căruia a reușit, în 1875, odată cu măsurătorile geodezice efectuate pentru întocmirea unei noi hărți a Principatelor Române, determinarea diferenței de longitudine dintre orașele Iași și Cernăuți. Și tot Căpităneanu a determinat coordonatele geografice a numeroase localități și a contribuit la realizarea triangulației generale a Principatelor.

Cu toate insistențele specialiștilor vremii, nu s-a reușit obținerea de fonduri pentru construirea unei clădiri noi destinate observatorului astronomic decât în anul 1912, când a și fost așezată prima piatră la temelia viitorului observator, pe dealul Copou, în afara orașului.

În decembrie 1913 construcția edificiului a fost încheiată, după eforturile profesorului Constantin Popovici (director al Observatorului Astronomic între anii 1913 și 1937), proaspăt numit în funcția de șef al catedrei de astronomie, geodezie și mecanică la Universitatea din Iași, după ce s-a întors de la studii din străinătate.

Gândit iniţial ca laborator de astronomie pentru Facultatea de Matematică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Observatorul ieșean a fost considerat, vreme îndelungată, drept cel mai modern din Europa. Acesta avea în dotare, pe lângă luneta centrală, săli de laborator, o bibliotecă, chiar şi un apartament pentru profesorii de astronomie ai Universităţii ieșene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *