Sute de persoane aduse la UPU, în prima zi de Paște!

* Cele mai multe urgenţe au fost din cauza colicilor biliare şi alcoolului * 15 pacienţi ajunşi la spital cu fracturi sau alte contuzii

În loc să petreacă alături de familie, 243 de persoane au ajuns pe holurile Unităţii de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sf Spiridon”. În prima zi de Paşte personalul medical de la Spitalul „Sf Spiridon” s-a confruntat cu un val uriaş de persoane care au solicitat asistenţă de specialitate din cauza pancreatitelor, colicilor biliare, apendicitelor, hemoragiilor digestive superioare. „Prima zi de Paşte a fost cu urgenţe, aproape 250 în 24 de ore. Cazuistica a fost relativ asemănătoare cu cea de anul trecut. Cele mai multe urgenţe au fost din cauza colicilor biliare şi alcoolului. Au fost 12 persoane care au ajuns la spital din cauza etilismului acut sau a servrajului etanolic. Am avut şi 15 pacienţi ajunşi la spital cu fracturi sau alte contuzii. De asemenea, în această perioadă au fost înregistrate trei accidente rutiere, două dintre victime fiind internate în spital, cea de-a treia, şoferul unui scuter a fost trimis la domiciliu după ce a primit îngrijiri medicale de specialitate, a spus dr Diana Cimpoeşu, şefa UPU de la Spitalul „Sf.Spiridon”.

În prima zi de Paşte, 12 persiane au ajuns la spital din cauza agresiunilor, iar o persoană înjunghiată abdominal a fost dusă în sala de operaţie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *