Polițist și pompier, arestați la Iași pentru „act sexual cu un minor”

* un poliţist şi un pompier au fost reţinuţi de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă şi acte sexuale cu minori * cei doi ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fete de 12-13 ani * În telefonul mobil al poliţistului ar fi fost găsite fotografii şi imagini video cu victima in ipostaze sexuale explicite *

Procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea a doi bărbaţi, unul  pentru pornografie infantilă şi act sexual cu un minor, iar cel de-al doilea pentru săvârşirea a două infracţiuni de act sexual cu un minor.

Procurorii susţin că în perioada ianuarie – septembrie, poliţistul  ar fi întreţinut, de mai multe ori, relaţii sexuale  cu o fată în vârstă de 13 ani.  „Precizăm faptul că una dintre persoanele bănuite, cea care este cercetată pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, este angajată al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Poliţistul în cauză era pus la dispoziţia unităţii din cursul lunii iunie 2023, faţă de acesta fiind pusă în mişcare acţiunea penală într-un alt dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanţă cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susţinem toate activităţile specifice procedurilor penale şi avem ca deziderat funcţionarea instituţiei doar cu poliţişti integri şi profesionişti, iar de fiecare dată ne vom face curăţenie în propriul sistem”, spun cei de la IPJ Iaşi.

În telefonul mobil al poliţistului ar fi fost găsite fotografii şi imagini video cu victima in ipostaze sexuale explicite. „Începând cu luna septembrie şi până la data de 4 octombrie, acelaşi bănuit ar fi deţinut, în telefonul mobil personal, materiale pornografice de tip imagine şi video înfăţişând-o pe victima minoră în ipostaze sexuale explicite”, spun procurorii.

O a doua persoană care a fost reţinută de procurori, pompier de profesie, este acuzată că în perioada februarie 2020 – septembrie 2023 ar fi întreţinut raporturi sexuale cu doua minore, una de 13 ani, iar cealaltă de 12 ani. Astfel, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, fiind ridicate mai multe telefoane mobile şi dispozitive de stocare a datelor.

Procurorii DIICOT cer acum judecătorilor să elibereze mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *