Patru pelerini, copii și adulți, din aceeași familie, spulberați pe europeană, la Săbăoani

* autoturismul în care se aflau cei patru (bărbat de 35 de ani, femeie de 30 de ani și doi copii de 9 și 11 ani), care se întorceau de la Hramul Sfintei Parascheva, s-a ciocnit violent cu o autoutilitară în care se aflau alte 6 persoane

Joi, de 13 octombrie 2022, în jurul orei 03:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe sectorul de drum DN2-E85, în afara localității Săbăoani.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un autoturism se deplasa pe Drumul Județean 208, dinspre Mircești, ajuns în intersecția cu DN2-E85, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 56 de ani, din județul Prahova, în condiții ce vor fi stabilite în cursul anchetei.

Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul a 4 persoane din Roznov, din autoturismul în cauză și rănirea alteia.

Polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Potrivit ISU Neamț, în accidentul rutier au fost implicate o autoutilitară și un autoturism în care se aflau 6 persoane. În urma evenimentului autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un lan de porumb.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Roman (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD), SAJ (trei echipaje cu ambulanțe, dintre care una cu medic) și IPJ.
Până la sosirea forțelor de intervenție conducătorul autoutilitarei s-a autoevacuat, iar un pasager din autoturism a fost scos de către participanții la trafic.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că în autoturismul răsturnat se află patru persoane încarcerate, în stare de inconștiență.
Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acționat pentru descarcerarea celor patru victime, doi adulți și doi copii.
Imediat după ce au fost scoase din autoturism, echipajele SAJ și SMURD au preluat victimele și au început manevrele de resuscitare. Din păcate, nicio persoană nu a răspuns acestor manevre, medicul de pe ambulanța SAJ declarând decesul acestora (bărbat de 35 de ani, femeie de 30 de ani și doi copii de 9 și 11 ani).
Un băiat de 14 ani, pasager în autoturism, a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la CPU Roman.
Conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 57 de ani, a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la CPU Roman.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *