Nicio firmă studenţească la Iaşi, în ultimul an
* din decembrie 2016 şi până acum, doar 7 studenți ieşeni au solicitat sprijinul statului pentru a-şi deschide o afacere, conform HG nr. 166/2003 * în ultimii ani, 613 studenţi ieşeni şi-au radiat firmele din Registrul Comerţului, rămânând active, la Iaşi, doar 330 societăţi studenţeşti * în Regiunea Nord-Est, din cele 3.157 firme studențești înființate, dar 1.176 au rămas funcționale
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor active înfiinţate conform prevederilor HG nr. 166/2003 – facilităţi oferite studenţilor, era, la începutul acestui an, de 8.282, cu 1.969 mai puține față de 31 decembrie 2016.
Astfel, din cele 19.975 firme studenţeşti înfiinţate în România în ultimii ani, 11.693 au fost radiate, fie voluntar, fie ulterior perioadei de 3 ani de funcţionare prevăzută de legislaţie.
În Iaşi, la 1 iulie 2023 erau active 330 astfel de societăţi, 613 fiind radiate în ultimii ani. Din nefericire, însă, din 2016 încoace, doar 7 studenți ieșeni şi-a exprimat intenţia de a deschide a astfel de firmă, trendul fiind unul de… prăbuşire. Practic, în ultimele 12 luni, la nivel naţional au fost înfiinţate 30 de firme studenţeşti, niciuna la Iaşi, ci doar câte una la Bacău și Neamț!
În iunie 2023, în întreaga ţară au fost înregistrate doar 3 firme studenţeşti, dintre care una la Bacău, iar ultima societate comercială studenţească pusă pe picioare la Iaşi datează din… aprilie 2022.
În regiunea Nord-Est, situaţia firmelor studenţeşti rămase funcţionale este următoarea: Iaşi – 330 (din totalul de 943), Bacău – 251 (749), Suceava – 213 (488), Botoşani – 139 (317), Vaslui – 132 (409), Neamţ – 111 (251).
Cele mai multe astfel de firme, care au beneficiat de prevederile HG nr. 166/2003, sunt funcţionale în Cluj – 834, Bucureşti – 755, Maramureş – 399, Timiș – 338, iar cele mai puţine în Harghita – 26, Giurgiu – 30, Tulcea – 33, Covasna – 50, Călărași – 51.
Sub 30 de ani şi cu examenele promovate
Potrivit prevederilor HG nr. 166/2003, studenţii care doresc să înfiinţeze o afacere proprie beneficiază de scutiri de la plata taxelor şi tarifelor, precum tariful pentru serviciile de asistenţă prestate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, la înregistrarea constituirii profesioniştilor, taxele şi tarifele pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, taxele şi tarifele pentru autorizarea funcţionării solicitate profesioniştilor, solicitate la constituire şi altele.
Pentru a beneficia de aceste facilităţi, studentul care înfiinţează o afacere proprie trebuie să urmeze cursurile unei forme de învăţământ superior la o instituţie de învăţământ acreditată, să fie cel puţin în anul II de studiu şi să fi promovat toate obligaţiile prevăzute de senatul universităţii şi să nu fi depăşit vârsta de 30 ani.
Îndeplinirea acestor condiţii legale trebuie să fie atestată printr-un act doveditor emis de instituţia de învăţământ superior acreditată al cărei student este solicitantul.
Aceste facilităţi fiscale se acordă o singură dată şi pentru constituirea unei singure firme, individual sau împreună cu alţi studenţi care îndeplinesc condiţiile legale menţionate.
Sabina PANCU