Nichita doarme, în această noapte, în Penitenciar!

  • fostul primar al Iașului Gheorghe Nichita s-a predat, marți seară, la Penitenciarul Vaslui, primind o condamnare de cinci ani în cazul „Amanta”

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au dat sentinţa definitivă în celebrul dosar „Amanta”  (6368/99/2016), în care fostul primar Gheorghe Nichita şi fostul şef al Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu, au fost inculpaţi pentru infracţiuni de corupţie, abuz în serviciu şi acces ilegal la un sistem informatic.

După cinci amânări, prin hotărârea 644/2022, s-a respins respinge ca tardiv apelul declarat de Poliţia Locală a Municipiului Iaşi, dar au fost admise apelurile declarate de DNA-Serviciul Teritorial Iaşi, inculpaţii Liviu Hliboceanu şi Gheorghe Nichita împotriva sentinţei penale 742/29.09.2020 a Tribunalului Iaşi.

Partea pozitivă în ceea ce-i priveşte pe inculpaţi e că au scăpat de acuzaţia de acces ilegal la un sistem informatic. A intervenit prescripţia răspunderii penale. În schimb, restul prevederilor din hotărâre le sunt defavorabile. Nichita s-a ales cu o condamnare la 5 ani de închisoare, la care  urmează să se adauge restul rămas neexecutat din dosarul  cu Sistemul de Management al Traficului din municipiul Iaşi. Hliboceanu s-a ales cu patru ani de închisoare, cei doi trebuind să plătească, în solidar, suma de 13.429,13 lei către Poliţia Locală a Municipiului Iaşi. Sentinţa e definitivă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *