Moldovenii au furat, în zece luni, curentul electric folosit anual de 14.000 de apartamente!

Cantitatea de energie sustrasă în cele 937 de cazuri descoperite în acest an se ridică la circa 20,5 GWh, valoarea estimată a prejudiciului fiind de aproape 10 milioane de lei. Pentru o reprezentare comparativă, 20.5 GWh (20.500.000 kWh) înseamnă consumul anual de electricitate a aproape 14.000 de apartamente (la un consum mediu de 150 kWh/lună) sau de gaze naturale a peste 2.000 de apartamente (la un consum de 1.000 mc/an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/an). În 2021, cantitatea de energie consumată fraudulos a fost de aproximativ 28,3 GWh, iar valoarea acesteia de aproape 20.5 milioane lei.

Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat, în perioada ianuarie – octombrie a anului în curs, 937 de cazuri de consum fraudulos, 496 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 441 la energie electrică. Cifrele sunt apropiate de cele din 2021, când în perioada aprilie-decembrie, au fost identificate 1.069 de fraude, din care 639 la gaze naturale și 430 la energie electrică. „Toate cele 441 de cazuri de consumuri frauduloase la energie electrică s-au înregistrat în cele şase judeţe din Moldova. Tot pe Moldova s-au înregistrat 92 de consumuri frauduloase la gaze naturale. Per total, au fost transmise 416 plângeri penale, 77 pe segmentul de gaze naturale și 339 pe segmentul de electricitate”, spun oficialii companiei.

Aceştia au mai precizat că pentru identificarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, au fost întocmite și transmise către instituțiile abilitate 753 de plângeri penale, 650 pe segmentul de energie electrică și 103 pe cel de gaze naturale.

De cele mai multe ori, consumul fraudulos se realizează prin instalații clandestine, cu materiale de o calitate îndoielnică și evident, fără nicio respectare a normelor de construcție a instalațiilor și de siguranță și sunt executate de așa-ziși „meseriași” ce nu au nicio calificare în domeniul energiei electrice sau al gazelor naturale. „Orice astfel de instalație improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicație etc. Pentru un câștig nesemnificativ în raport cu consecințele posibile, iluzoriu, oamenii își riscă bunurile, locuința, afacerea, sănătatea sau chiar viața. Pot avea de suferit atât cei care „beneficiază” direct de consumul fraudulos, dar și persoanele, locuințele, agenții economici din apropiere. Consumul fraudulos înseamnă și pierderi financiare pentru compania noastră, dar și creșterea unor cheltuieli pentru consumatori. Intervențiile ilegale afectează consumatorii onești prin întreruperi ale serviciului de distribuție, parametri neconformi ai energie furnizate”, mai precizează reprezentanţii Delgaz Grid.

Sabina PANCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *