Licitația-licitațiilor, la Iași! Un kilometru din Autostrada Unirii costă 61 milioane euro!
* de la Lețcani la Prut sunt prevăzute 8 tuneluri și 32 poduri și pasaje * valoarea totală estimată este de aproximativ 9.6 miliarde lei, ceea ce înseamnă aproximativ 61 milioane euro/km * „Ca să avem niște ordine de cost, Pitesti – Sibiu e aproximativ 28 milioane euro per km, prin munți, A8 montan aproximativ 40 milioane euro per km, tot prin munți! Mă gândesc cu oroare că doar printr-o presiune enormă, la 61 milioane euro per km, se vor asigura și banii necesari decontării lucrărilor”, susține activistul civic Irinel Bucur
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că au fost stabilite termenele-limită de depunere a ofertelor pentru tronsoanele Lețcani – Ungheni ale Autostrăzii Unirii – A8. O veste mult așteptată, care închide cercul licitațiilor la cea mai așteptată autostradă din țară. ,,Am lansat în licitație ultimele trei tronsoane care întregesc Autostrada Unirii. Având în vedere discuțiile din cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu reprezentanții constructorilor, am decis să acordăm încă de la început o perioadă mai generoasă, tocmai pentru a sprijini depunerea unor oferte competitive”, a declarat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.
Conform datelor oficiale, pentru Tronsonul 3, cuprins între Lețcani (DN 28) și DN 24 (Iași), termenul limită pentru depunerea ofertelor este 25 august 2025. Acest tronson are o lungime de 17,7 kilometri, o valoare estimată a contractului de proiectare și execuție de 5,2 miliarde lei și o durată de realizare de 46 luni (10 proiectare și 36 execuție). Include 6 tuneluri, 18 poduri și pasaje (cel mai lung de 1105 metri), 2 noduri (nod DJ 282 Nord Iași la km 70 respectiv Nod DN 24 la km 76) și un Centru Monitorizare Tunel în zona nodului rutier de la km 76.
Pentru Tronsonul 4, cuprins între DN 24 (Iași) și Golăiești, termenul limită este 1 septembrie 2025, iar pentru Tronsonul 5, cuprins între Golăiești și Vamă (Pod peste Prut, la Ungheni), termenul limită este 28 iulie 2025. Tronsonul 4 (cu o lungime de 12,7 km, și un cost estimat de 4,1 miliarde lei) include 12 poduri/pasaje, două tuneluri și un nod rutier de perspectivă-Drum de Legătură cu Spitalul Regional și Aeroport Iași. Tunelul din zona localității Cilibiu/Pădurii Icușeni are o lungime de 1.730 m. Durata de realizare a tronsonului este de 46 luni.
Pe Tronsonul 4 este prevăzut un tunel de peste 1.700 metri lungime, cel mai lung de pe toată Autostrada A 8 și unul dintre cele mai lungi din țară după Meseș A 3 și Margina A1.
Tronsonul 5, în lungime de 2,77 kilometri, va asigura legătura cu Podul peste Prut de la Ungheni (în execuție), la frontiera cu Republica Moldova. Acest tronson are o valoare estimată de 267 milioane lei, include două poduri și un nod rutier la Golăiești (intersecție cu Dj 249), iar termenul de realizare este de 18 luni.
Toate aceste contracte lansate în licitație de CNIR sunt finanțate prin Programul Transport 2021-2027.
Activistul civic Irinel Bucur, de la Asociația Hai Că Se Poate! s-a arătat fericit de vestea licitației ultimilor kilometri, însă a precizat că nu se poate „bucura pe deplin”. „Sunt ultimii 31 kilometri, cu o valoare totală de aproximativ 9.6 miliarde lei. Asta înseamnă aproximativ 61 milioane euro per km, fiind și motivul pentru care nu pot să mă bucur pe deplin! Ca să avem niște ordine de cost, Pitesti – Sibiu e aproximativ 28 milioane euro per km, prin munți, A8 montan aproximativ 40 milioane euro per km, tot prin munți! Mă gândesc cu oroare că doar printr-o presiune enormă, la 61 milioane euro per km, se vor asigura și banii necesari decontării lucrărilor! Îmi cer scuze că nu pot să mă bucur! Nu e vorba dacă Iașul merită sau nu, nu e vorba dacă trebuie sau nu, ci e vorba de putința achitării unei asemenea facturi pentru 31 de kilometri de autostradă, la granița de Est!”, a precizat Irinel Bucur. Daniel BACIU