Guvernul, chemat în judecată de la Iași!
Sanitas Iași a anunţat că a finalizat strângerea mandatelor prin care Federaţia Sanitas este împuternicită să dea în judecată Guvernul României. Demersul este făcut pentru ca 5.500 de sindicalişti Sanitas din Iaşi şi 100.000 la nivel naţional să îşi poată recupera drepturile financiare care li se cuvin.
Iulian Cozianu spune că în ultimii 3 ani Guvernul a blocat majorările salariale prin emiterea de ordonanţe de urgenţă abuzive. „La nivelul Federaţiei Sanitas s-a decis deschiderea unei acţiuni în instanţă pentru că Legea de salarizare 153 din 2017, deşi ajunsă la maturitate din anul 2022, are în continuare o serie de prevederi care nu sunt aplicate. Mai exact, sporurile angajaţilor din sistemul sanitar sunt calculate la salariul din 2018 şi nu la salariul de bază actual. S-a hotărât deschiderea acţiunii în instanţă, pentru a ne recupera drepturile şi pentru a arăta că astfel de practici nu sunt tocmai corecte”, a spus Iulian Cozianu, liderul Sanitas Iași.
Astfel, sindicaliştii din sistemul sanitar ieşean, ca şi colegii lor din ţară, speră să obţină o majorare salarială de circa 30 la sută. „Diferenţele sunt consistente pentru perioada 2020-2023. Salariile în 2018 erau cu 30 la sută mai mici faţă de 2022. În cazul medicilor erau chiar la jumătate. Raportarea trebuie făcută la salariul actual”, a spus Iulian Cozianu.