Grevă generală în școli. Cadrele medicale pregătesc și ele blocarea sistemului sanitar!

* părinţii sunt sfătuiți să nu trimită luni copiii la şcoală * nemulţumirile sociale se extind cu rapiditate: cadrele medicale se pregătesc, la rândul lor, de grevă!

Peste 7.500 de dascăli din județul Iași, afiliați la Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), au participat la greva de avertisment de miercuri. „Protestele noastre vin ca urmare a unui fond de nemulțumire generală din cauza nerespectării de către guvernanți a legilor în vigoare. Nu știu dacă mai trebuie să fac un istoric al acestor nemulţumiri care sunt încă de prin 2016 -2015. Aș spune chiar că în 2016 colegii noştri au mai beneficiat de o tăiere de salariu, atunci când s-a scos acel sport pe care noi, ulterior, am reușit să îl reparăm când era prim-ministru Dacian Cioloș, a spus Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi.

Liderii USLIP Iaşi îi roagă pe părinţi să nu trimită luni copiii la şcoală deoarece nu vor avea loc activităţi didactice şi nici de altă natură. Cu toate acestea, profesorii au obligaţia de a veni la şcoală, dar nu vor ţine cursurile normale. „Atenţionăm, şi rugăm părinţii, să găsească soluţii pentru ziua de luni. Ştim că că nu e uşor dar trebuie să ne înţeleagă şi pe noi. Şi noi avem familii, şi noi avem copii, părinţi. Avem şi noi de un trai decent. Din păcate, aceste drepturi le-am obţinut doar prin astfel de acţiuni de protest”, a spus Ion Ivaşcu, vicepreşedinte USLIP Iaşi.

Reprezentanții USLIP Iași sunt, însă, pesimiști. Nu consideră că lucrurile se vor îndrepta.

Luni, 22 mai 2023 este grevă generală în România, pe termen nelimitat, până când guvernanții vor accepta negocieri corecte și vor înțelege care sunt drepturile de care trebuie să beneficieze dascălii din învățământul românesc. „Dacă ne uităm un pic la Legea 153/2017, observăm că în grila de salarizare pe o scală de la 1 la 12, învățământul este clasat între 1,54 și 2,71. Suntem plasați pe o treaptă inferioară a salarizării. Ne dorim ca noua lege a salarizării să fim clasați pe o treaptă superioară, astfel încât să avem și noi în învățământ o salarizare decentă”, a spus Ion Ivașcu, vicepreședinte USLIP Iași.

Greva din Educaţie nu este singura problemă din societatea românească. Reprezentanţii federaţiilor sindicale din Sănătate ameninţă şi ei că din iunie intră în grevă.

Iulian Coizanul, membru în Biroul Executiv al Federaţiei Sanitas a declarat că în cazul în care guvernanţii nu vor soluţiona revendicările celor din acest domeniu, pe 23 mai va fi pichetat Ministerul Sănătăţii, pe 8 iunie va fi grevă avertisment de două ore, iar de pe 15 iunie se va intra în grevă generală.

Sindicaliştii solicită asigurarea condiţiilor de muncă decente şi aplicarea proiectului de lege a salarizării stabilit cu Ministerul Sănătăţii, care să asigure reaşezarea salariilor şi sporurilor tuturor angajaţilor din acest domeniu.

Printre revendicările celor din sistemul de Sănătate mai sunt plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază, actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană având ca referinţă salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor; deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate şi creşterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.

Sabina PANCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *