Elicopterul SMURD Iași a salvat viața unei timișorence, aflată pe Vârful Toca
Joi, 4 august, la ora 16, Salvamont Neamț și IGAV- Aeronava 350 SMURD Iași au finalizat o operațiune de salvare-evacuare a unei turiste din Timișoara care manifesta simptome de infarct. Aceasta a alertat Salvamont prin 112 in jurul orei 13, când a urcat pe Vârful Toaca, acuzând dureri in piept, brațe și stare generală foarte proastă.
Echipa care asigură permanența in Baza Salvamont Dochia a coborât-o de pe vârf apoi a efectuat transportul cu UT 2000 spre Cabana Dochia. Concomitent a fost solicitat un elicopter pentru extracție și acordarea ingrijirilor medicale. In jurul orei 15 aeronava 350 a aterizat pe heliportul din platoul Masivului Ceahlău de unde a preluat victima. „Am acceptat solicitarea dispeceratului Neamț pentru că se descriau simptome de infarct sau embolie pulmonară, dar nu a fost așa, din fericire. Este vorba despre o femeie în vârstă de 48 de ani, din Timișoara, venită în concediu în Masivul Ceahlău – Vârful Toaca. Am preluat-o de la Cabana Dochia, cu simptome de tetanie, stabilă hemodinamic și respirator, conștientă, cooperantă. Sub tratament, pe timpul transferului, simptomologia s-a remis, predată echipajului SMURD la ISU, ulterior fiind transportată la UPU a Spitalului Sf. Spiridon”, a declarat dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU SMURD Iași.
Sabina PANCU