Elevii vor vor avea gratuitate pe transportul în comun din zona metropolitană

  • cum de la 1 ianuarie 2023 elevii vor circula liber pe transportul în comun în toată zona metropolitană Iași, cu această actualizare a deconturilor se va reduce și povara financiară asupra comunelor membre ale Asociației Metropolitane de Transport Public Iași.

În contextul în care se propune extinderea la nivel metropolitan a transportului special pentru elevi prin curse dedicate acestora, este foarte importantă stabilirea cadrului legal ce va permite autorităţilor locale să susţină transportul şcolar specializat de tip curse școlare pentru transportul de la ori până la unitatea de învăţământ în toate etapele învăţământului preuniversitar – primar, gimnazial şi liceal.

Odată cu organizarea transportului la nivel metropolitan, Asociația Metropolitană de Transport Public Iași a constatat că sumele decontate de Guvernul României pentru transportul elevilor erau mult prea mici în raport de costurile reale de operare. Astfel, dacă cel mai ieftin abonament la nivel metropolitan va fi de 2.400 lei/an (adică o medie de 200 lei/lună), decontările Ministerului Educației nu puteau depăși 30 lei/lună/elev, ceea ce însemna că diferența de 170 lei/elev urma să fie suportată de fiecare comună sau oraș. Pentru soluționarea acestei probleme, cei de la Asociația Metropolitană de Transport Public Iași au apelat la sprijinul deputatului liberal Alexandru Muraru, iar în urma demersurilor comune Executivul a aprobat joi OUG pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. „Actul normativ modifică cadrul legal privind plata şi decontarea transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, suma fiind majorată de patru ori, decontată pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport. Așteptăm cu nerăbdare publicarea ordonanței în Monitorul Oficial al României, deoarece o altă modificare propusă se referă la aplicarea acestor deconturi transportului metropolitan care este definit de Legea 92/2007 ca un transport local între localități asociate într-o structură de dezvoltare intercomunitară”, spun oficialii AMTP Iaşi.

Cum de la 1 ianuarie 2023 elevii vor circula liber pe transportul în comun în toată zona metropolitană Iași, cu această actualizare a deconturilor se va reduce și povara financiară asupra comunelor membre ale Asociației Metropolitane de Transport Public Iași.

Sabina PANCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *