Echipa preoților ieșeni va reprezenta România la Campionatul European!

Echipa de fotbal în sală a preoţilor din Dieceza romano-catolică de Iaşi a câştigat, pentru a cincea oară, consecutiv, Cupa „Calix Sacerdotum”, organizată, în perioada 29 – 31 august, la Oradea şi va reprezenta România, anul viitor, în februarie, la Campionatul european de fotbal pentru preoţi.

Organizatorul competiției, Claudiu Roznovszky, a preciat că finala celei de a şasea ediţii s-a disputat între echipa Diecezei romano-catolice de Iaşi şi cea a echipei Diecezei romano-catolice de Timişoara.

Pe locul trei s-a plasat echipa Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, iar pe locul patru a urcat foarte bine, în acest an, gazda evenimentului, Eparhia greco-catolică de Oradea. Premiaţii au primit cupe şi medalii. „La vârf e aceeaşi câştigătoare, Iași, de mulţi ani, de cinci ediţii, şi doar o dată Timişoara, la prima ediţie”, a declarat Roznovszky.

Aproape 100 de preoţi romano-catolici şi greco-catolici din întreaga ţară, în 10 echipe, au participat la Oradea la cea de a VI-a ediţie a Competiţiei de fotbal în sală „Calix Sacerdotum”.

Competiţia a avut loc în Sala de sport din comuna Borş, fiind disputate 29 de meciuri, în echipe de 5+1 jucători. Preoţii au reprezentat şase dieceze romano-catolice – Oradea, Satu Mare, Alba-Iulia, Iaşi, Bucureşti şi Timişoara şi patru eparhii greco-catolice – eparhia de Oradea, de Maramureş, Lugoj şi Cluj.

Competiţia a fost organizată de Asociaţia Clubul Sportiv Român, prin implicarea susţinută a profesorului de sport Sorin Manta şi a organizatorul acestei cupe, Claudiu Roznovszky.

Sabina PANCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *