Din pădurile Iașului se recoltează un produs care se vinde cu 1.000 de euro pe kilogram!

* de necrezut în urmă cu câțiva ani, din pădurile Iașului se recoltează astăzi un produs care ajunge să coste și 1.000 de euro pe kilogram, străinii considerându-l „aliment de lux” * fenomenul a luat amploare în urmă cu mai puțin de cinci ani, Iașul fiind primul județ din România care a cesionat suprafețe pentru culegerea de trufe * cele mai căutate zone din județ pentru recoltarea de trufe sunt Pașcani – Hârlău și Răducăneni – Dobrovăț

Iașul continuă să se situeze pe primele locuri în țară în ceea ce privește cantitățile de trufe exploatate din pădurile locale.

În ultimul sezon (15 aprilie – 31 decembrie 2022), Direcția Silvică Iași, cea cere monitorizează activitatea de culegere de trufe, a raportat recoltarea a 5 tone de trufe! „Directia Silvică nu emite autorizații de recoltare, ci doar cesionează dreptul de recoltare a trufelor din fondul forestier administrat. Pentru anul 2023 nu a fost încă organizată licitația de cesionare a fondului de recoltare, motivat de faptul că nu avem încă studiul de evaluare aprobat de Academia Română și, implicit, nu avem nici cantități aprobate pentru anul curent. Noi am solicitat 5 tone și așteptăm avizul Academiei”, susține ing. Gabriel Doncean, directorul Romsilva Iași.

Anul acesta va fi, cu siguranță, unul foarte bun, spun specialiștii, deoarece mistreții s-au împuținat, din cauza pestei porcine, fapt care a ajutat foarte mult ca trufele să se dezvolte și să nu fie distruse de animalele sălbatice.

Un câine pentru recoltarea de trufe costă și 2.500 de euro

Întregul proces de recoltare este stabilit prin lege. Sezonul de culegere a trufelor începe la data de 15 aprilie și se încheie la data de 31 decembrie. Recoltarea se realizează cu maxim doi câini special dresați, de regulă din rasele labrador, golden retriever, vizsla ungurească, cockerul, bretonul spaniel și lagotto romagnolo. Un singur exemplat din aceste rase costă între 500 și 2.500 de euro (rasa Lagotto romagnolo).

Amenzi de până la 7.000 de lei

Specialiștii susțin că „simbioza dintre arbore și trufă este extrem de importantă pentru pădure”, motiv pentru care legislația din România a fost îmbunătățită în ultimii ani, pentru a combate furturile. Cei care sunt prinși recoltând trufele cu orice obiect, unealtă sau derivate, în afară de vanghină, pot fi sancţionați cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei. Persoanele care recoltează fără a fi însoţite de câini dresați pentru identificarea trufelor sau în cazul în care numărul acestora depăşeşte maximul reglementat de lege se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei, iar cei care nu dețin autorizație pentru a recolta trufe riscă o amendă de peste 5.000 de lei.

Sezonul trecut, la Iași au fost aplicate 7 sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de recoltare.

Despre trufe

Legenda spune că, acum mai bine de 4.000 de ani, sumerienii au fost primii care au folosit trufele, pentru a prepara diverse feluri de mâncare, datorită aromei puternice și gustului intens. Romanii considerau trufele un dar al zeilor.

Cicero dezvoltase un adevărat cult pentru trufe, pe care le numea „copiii pământului”.

Există chiar o bursă a trufelor în Italia şi un muzeu al trufelor în Franţa. În nordul Chinei se găsesc cele mai multe trufe (mai ales din specia Tuber indicum), fiind trufe de iarnă, iar recoltarea lor se face din noiembrie până în martie.

Tot în China, în Munţii Himalaya, creşte trufa Tuber himalayensis, asemănătoare cu trufa neagră franceză Tuber melanosporum, o trufă foarte apreciată şi scumpă, însă din cauza dificultăţilor mari de recoltare, se culege în cantităţi mici.

Trufele sunt ciuperci speciale, care apar doar în anumite condiții de umiditate și temperatură, așa că nu sunt disponibile proaspete pe tot parcursul anului. În funcție de specie, primăvara și toamna sunt anotimpurile în care sunt culese, fiind folosite în scopuri dintre cele mai diverse. Culegerea trufelor nu este deloc simplă, precum în cazul altor tipuri de ciuperci, ci este nevoie de câini special dresați și antrenați să le găsească.

Sabina PANCU

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *