Consilierii județeni au votat 64 de proiecte în câteva zeci de minute!

Întruniți azi, 26 septembrie, în ședință ordinară, consilierii județeni ieșeni auadoptat un număr record de proiecte de hotărâre. E drept, 25 dintre acestea se referă la activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, dar, pentru o ședință de un pic mai mult de două ore, pare de domeniul absurdului!

În primul rând, s-a aprobat înființarea centurii uşoare de ocolire a municipiului Iaşi, prin trecerea în domeniul public al județului a unui tronson de drum comunal din Horlești, cu indicativul DC 26B, cu o lungime de aproximativ 5,2 kilometri,  și a unui tronson de drum comunal din Voinești, cu indicativul DC 26B, Lungani – (limita comunei Voineşti) Voineşti – DJ 248A, în lungime de 4,2 kilometri .

Tot în cadrul ședinței de astăzi, aleșii județului au aprobat construirea Parcului Industrial Pașcani, prin trecerea în domeniul public al județului Iaşi a unui teren in suprafață de 579.500 mp din suburbia Sodomeni. În administrarea Consiliului Județean a trecut și Palatul Sturdza de la Miroslava, monument istoric ce are urgent nevoie de restaurare.

De asemenea, consilierii județeni au aprobat cu unanimitate de voturi reabilitarea și modernizarea Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul”, respectiv documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a indicatorilor tehnico – economici și depunerea cererii de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C5 – Valul Renovării. Alte proiecte de hotărâre importante aprobate în ședința de ieri se referă la încheierea unui acord de cooperare cu Primăria Municipiului Iași pentru organizarea evenimentului „Iașul deschis Diasporei”, programat în luna octombrie și organizarea, la Iași, pe 20 octombrie, a evenimentului „20 de soluții pentru o Europă mai verde, pentru noi toți”, din cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor.

De remarcat că, din totalul celor  64 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței, 25 au făcut referire la activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Este vorba, în principal, despre construirea viitoarelor case de tip familial, care vor înlocui centrele de plasament, dar și despre o nouă asociere cu HHC România, în vederea închiderii Centrului Rezidențial „Mihail Sadoveanu’’ din Pașcani.

„În ședința aceasta am avut peste 60 de proiecte de hotărâre care au acoperit întreaga sferă a activității administrative, de la investițiile în irastructura medicală, la cele în infrastructura rutieră, la proiecte de creștere a calității serviciilor sociale și până la dezvoltarea economică a județului, prin construirea de parcuri industrial… Iașul a intrat într-un nou ritm de dezvoltare. S-a văzut acest lucru prin rapiditatea cu care am reușit să obținem autorizațiile de construire pentru Aeroportul Internațional Iași și Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, două dintre cele mai complexe proiecte pentru județ și pentru întreaga regiune. Dacă acum doi ani nu era nimic, astăzi suntem aproape de a construi un nou terminal la aeroport și să obținem finanțare pentru un spital de cardiologie”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Sabina PANCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *