Alegeri la „Cuza”. Vremea antantelor, sau formele înspăimântătoare ale trădărilor

Se alege rectorul la prima Universitate din România! Sigur, prin prisma a tot ceea ce a realizat în ultimii ani, cu modernizarea unei importante părți din patrimoniul UAIC, cu o deschidere evidentă către adevărata performanță, actualul rector, Tudorel Toader, pornește cu prima șansă. În ciuda lungului șir de atacuri lansate, în ultimele zile, cu furie și disperare oarbă, de toți competitorii, indiferent că se numesc Maha, Mursa, Luchian, Muraru sau Onofrei la adresa profesorului Toader!

Cu simțurile stupefiate de ceea ce s-a produs în jurul său, unul dintre personajele leșioase ale mediului universitar ieșean vrea să încalece cu orice preț succesul clădit de alții în amfiteatrele primei universități moderne ale țării.

Pentru știința sa și a celor care-l tot aburcă la pervazul științei, naufragiul nu se recompensează!

Cum să cutezi a te urca în scaunul pe care s-au așezat, odinioară, Nicolae Culianu, Titu Maiorescu sau A.D. Xenopol, când tu, profesor universitar cu doctorat în finanțe și zvâc liberal nu reușești să pui pe linia de plutire un banal SRL? O firmuliță cu nume pompos, dar pe care-o tot trimiți ANAF-ului, an după an, cu datorii și cifre rușinoase…

Uneori, nimic nu rentabilizează mai mult prestigiul decât ar putea-o face tăcerea. De cele mai multe ori, viclenia îi transformă pe unii, dar nu-i vindecă. Îi convertește în personaje cu o ipocrizie ceva mai subtilă.

Putem conserva puterea rațiunii hrănind-o cu ideologii? Nicidecum! Forțați să-și vorbească cu sinceritate, unii clachează. Cum altfel, când autoexaminarea – la care te obligă moralitatea -, nu le este nici calitate, nici defect, ci pură indiferență, așa cum i-a clădit să urmărească, definitiv, doctrina politică!

Nu cei din jur bătătoresc cărarea urii, cum adesea născocește mintea odihnită, dar sărăcăcioasă, a celor strânși în jurul ideii de business politic.

Răutatea e semnul cel mai fidel al eșecului. Iar cei care nu vor să recunoască eforturile unora spre binele celorlalți, eșuează.

Cum să te scandalizeze realitatea că unul ca tine, din tagma profesorilor universitari, vrea binele studenților săi?! Cum să te înăbușe ura la auzul veștii că studenții tăi vor avea posibilitatea de a studia în spații moderne, sigure, în laboratoare cu dotări adecvate, dintre cele mai moderne din lume, nu în catacombe prin tavanul cărora priveai liniștit cerul, dar pe care le-ai girat, cândva, din postura de acolit?!

Cine se face, oare, „vinovat” că studenții au acum posibilitatea de a-și completa cunoștințele prin sute de universități de prestigiu din întreaga lume? Și nu vorbim de câteva zeci sau sute, cum o făceau pe vremea când nu existau nici bani prin conturi, nici interes prin cabinete, ci de mii și mii de tineri dornici să învețe, tot mai mulți, an după an! Iar printre aceștia se află nu doar urmașii iluștrilor reprezentanți ai partidelor istorice, sau laureați ai Nobelului pentru economie, ci urmași ai celor care au făcut România Mare cu mâinile bătătorite pe coarnele plugului, prin provincii smulse astăzi din trupul țării, exilați, fugăriți de sărăcie din propria bătătură, dar pe care ne căznim să-i recuperăm pentru că avem față de străbunii lor o datorie morală. Iar datoria aceasta ține, în primul rând, de dreptul la educația în limba maternă!

Nimeni nu dorește să introducă sume în minți înfierbântate de dușmănie, dar dacă tot veni vorba de bani, să ne amintim cu ce strângere de inimă treceau zilele de salariu, în urmă cu un deceniu, știind că visteria era nu doar goală, ci secătuită pe câțiva ani, că unii își cărau acasă premiile cu servieta, în timp ce alții nu aveau parte nici de plata unor ore pe care le munceau cu adevărat, că unii traduceau opere liberale pentru mai bine de un sfert de milion de euro din banii acestei Universități pe care o stropesc astăzi cu veninul urii lor și al celor care-i învrăjbesc, pe ascuns…

Se impune propagat adevărul, fără a uita că în acea perioadă de tristă amintire unii au prosperat, fiind unși până mai sus de coate cu mierea din conturile Universității, în detrimentul investițiilor și în disprețul colegilor, care trăiau o profundă nedreptate, prin neplata corectă a drepturilor salariale.

Antantele la care unii lucrează de zor nu vor deschide noi cărări, ci vor bloca drumuri deschise cu greu, dar bătătorite astăzi cu onoare, vor pune stavilă unei dezvoltări în interesul celor ce vin să studieze aici, al celor orgolioși că reprezintă Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Cele 35 vizite din partea unor importanți ambasadori acreditați în România – între care doar un secretar 2 de la Ambasada Rusiei, vorbesc de la sine despre deschiderea Universității „Cuza”. O Universitate care a încheiat, din anul 2016 până astăzi, 103 parteneriate cu Universități din 42 de state ale lumii! 

Vrajba, ostilitatea, zâzania sunt perene în sufletele unora, ale celor care consideră că pot oferi garanții pentru fel de fel de profeții, fără planuri concrete și realizări persoanele care să garanteze măcar parțial realizarea unor asemenea obiective.

Astăzi, fără îndoială, există o datorie comună de a conserva arhitectura aceasta emoțională lăsată de profesorii curajoși ai acestei Universități. Pentru ca nimeni să nu mai fie silit vreodată să trăiască vremurile în care mâine avea forma unei promisiuni exagerate, a utopiei, iar astăzi era doar termenul folosit cel mai des pentru a reda sentimentul neputinței.

Este, așadar, nevoie de colaborare în interesul educației și nu de atitudini ostile și lipsite de orice fundament.

Sabina PANCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *