60 de ieșeni n-au mai ajuns la examenul de Bacalaureat

Inspectoratul Şcolar Județean Iași a anunţat că la prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie, cea de Limba și literatura română, au fost prezenți 515 de candidați, din totalul de 595 înscriși (86,56%).
Dintre aceștia, 413 candidați sunt din promoția curentă, iar 102 din promoțiile anterioare. Nu au participat 80 de candidați: 57 din promoția curentă și 23 din promoțiile anilor anteriori.
Unul dintre subiectele primite de candidaţii care au terminat profil real a reprezentat scrierea unui eseu argumentativ de 400 de cuvinte care să prezinte particularităţile unui text poetic studiat, ce aparţine poetului Mihai Eminescu. Un alt subiect a cerut elaborarea unui text argumentativ prin care să fie prezentate evenimente din viaţa candidaţilor şi dacă aceste evenimente le-au dat anumite idei.
Pentru cei care au absolvit liceul la profil uman, ultimul subiect a fost reprezentat de o cerinţă legată de opera lui Lucian Blaga.
Restul probelor se vor desfășura miercuri, cu proba obligatorie a profilului, joi, cu proba la alegere a profilului și a specializării. Primele rezultate vor fi afișate în data de 31 august, până la ora 12.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie.
Sabina PANCU