24 imobile din Iași vor fi consolidate seismic și anvelopate cu fonduri din PNRR
Mai multe imobile din municipiul Iași ar putea fi consolidate seismic și renovate energetic moderat sau aprofundat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), consilierii locali aprobând depunerea documentației în acest sens.
Astfel, renovare integrată (consolidare plus renovare energetică) este planificată la imobilele de pe strada Macazului nr. 5, strada I. C. Brătianu nr. 6 și strada 14 decembrie 1989 nr. 4, valoarea proiectului fiind estimată la suma de 10 milioane de lei, fără TVA.
Un al doilea proiect votat în Consiliul Local Iași vineri, 26 august, este cel al renovării energetice moderate sau aprofundate a unor clădiri rezidențiale multifamiliale: blocul 999 A din șos. Nicolina nr. 84, blocul CL 10 din strada Străpungere Silvestru nr. 42, blocul scările A și B din strada Vovideniei nr. 23, blocul situat în strada Bacinschi nr. 3 (scara A1), nr. 5 (scara A2) și nr. 7 (scara B), blocul C29, scara A și scara B, situat în bulevardul Carol I nr. 25, blocul A din bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 8 A, blocul C1 din strada Iordachi Lozonschi nr. 6, blocul C2 din strada Iordachi Lozonschi nr. 8, blocul C3 din strada Iordachi Lozonschi nr. 10 și blocul 978 B din șoseaua Nicolina nr. 59, imobile aflate în proprietatea unor persoane fizice / juridice.
Valoarea totală eligibilă a proiectului de renovare energetică a acestor imobile este de circa 33,5 de milioane de lei, fără TVA. La această sumă se adaugă și costurile realizării a 14 stații electrice de încărcare rapidă, estimate la 1,7 milioane lei.
Al treilea proiect avizat de consilierii locali se referă la renovarea energetică moderată sau aprofundată a următoarelor clădiri: blocul A1-2 situat în bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 5 (scara A și B), blocul A2 situat în bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 7 (scara A și B), blocul B2 situat în bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 9, blocul A3 situat în strada Vasile Lupu nr. 114-116, blocul 955 situat în aleea Tudor Neculai nr. 31, blocul 945 situat în aleea Tudor Neculai nr. 19, blocul G2 , tronsoanele I și II, situat în bulevardul Poitiers nr. 53, și blocul 968, tronsoanele 3, 4 și 5, situat în șoseaua Nicolina nr. 37.Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de circa 44,5 milioane de lei, fără TVA, la care se adaugă realizarea a 18 stații electrice de încărcare rapidă, în valoare totală de circa 2,2 milioane lei.
Printre lucrările de creștere a eficienței energetice se numără reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, reabilitarea termică a sistemului de încălzire / a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea / reabilitarea / modernizarea sistemelor de climatizare și / sau ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior, reabilitarea / modernizarea instalațiilor de iluminat, montarea de sisteme inteligente de umbrire pentru sezonul cald, echiparea clădirilor cu stații de încărcare pentru mașini electrice.
În ceea ce privește consolidarea clădirilor respective se vor întreprinde intervenții în vederea consolidării structurilor în cadre de beton armat cu panouri de umplutură din zidărie, intervenții asupra fundațiilor și terenului de fundare, intervenții care reduc forțele seismice etc.
Sabina PANCU