18 vasluieni încătușați cu focuri de armă. Orașul Murgeni și satul Simila, sub asediul Poliției!

 

* pentru prevenirea apariției unor evenimente care pot tulbura ordinea și liniștea publică, pe raza localității Simila, comuna Zorleni și în orașul Murgeni, județul Vaslui, au fost instituite zone speciale de siguranță publică, pentru o perioadă de 15 zile * în cadrul zonelor speciale, ordinea și liniștea publică sunt menținute de către polițiști și jandarmi * pe durata intervenției polițiștilor au fost efectuate, în plan vertical, mai multe focuri de avertisment.

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut 15 bărbați, din orașul Murgeni, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniştii publice”, „lovire sau alte violenţe” și „distrugere”.

Inițial, fuseseră încătușate 11 persoane, însă astăzi au fost reținuți alți 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 39 de ani, patru domiciliați în orașul Murgeni, doi în localitatea Simila, comuna Zorleni și unul din municipiul Bârlad, județul Vaslui.

Pe durata intervenției polițiștilor au fost efectuate, în plan vertical, mai multe focuri de avertisment.

Aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unor măsuri preventive.

„La data de 21 august 2023, ora 15.51, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Simila, comuna Zorleni, județul Vaslui, are loc un conflict spontan în care sunt implicate mai multe persoane și în urma căruia au fost vătămate, ușor, două persoane.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, care au intervenit prompt pentru aplanarea conflictului iscat și restabilirea ordinii şi liniştii publice.

Pe durata intervenției polițiștilor au fost efectuate, în plan vertical, mai multe focuri de avertisment.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, față de 11 bărbați din orașul Murgeni, județul Vaslui, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Aceștia au vârste cuprinse între 20 și 49 de ani și urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unor măsuri preventive”, a transmis, luni,  IPJ Vaslui..

În cauză, sunt continuate cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniştii publice”, „lovire sau alte violenţe” și „distrugere”.

Ancheta este în curs de desfășurare, fiind continuate cercetările și audierile în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate în eveniment și dispunerea măsurilor legale.

Pentru prevenirea apariției unor evenimente care pot tulbura ordinea și liniștea publică, pe raza localității Simila, comuna Zorleni și în orașul Murgeni, județul Vaslui, au fost instituite zone speciale de siguranță publică, pentru o perioadă de 15 zile. În cadrul zonelor speciale, ordinea și liniștea publică sunt menținute de către polițiști și jandarmi.

„Pe 21 august, în jurul orei 16. 30 se prezintă în Unitatea de Urgențe doi pacienți, victimele unei agresiuni petrecute în Zorleni. Unul dintre pacienți, în vârstă de 35 de ani, prezintă o escoriatie hemitorace dreaptă și plagă tăiată palmară dreaptă și degetul 5 drept. Pentru tratamentul chirurgical al plăgilor s-a decis internarea în Compartimentul de Chirurgie Plastică și Reparatorie. Celalalt pacient, de 34 de ani, din Murgeni, prezintă un Traumatism cranio-cerebral prin agresiune, cu multiple plăgi fronto-occipitale, contuzie brat și omoplat drept. Acesta a fost investigat paraclinic și a rămas internat”, a precizat managerul Spitalul de Urgență din Bârlad, Ciprian Cosmin Feraru.

Sabina PANCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *